Conductorul și Câinele de Serviciu

 
Fundația pentru copii Cezar Trifan în parteneriat cu Serviciul De Politie Canina au adus un invitat deosebit săptămâna aceasta la Centrul Național Clinic de Recuperare Neuropsihomotorie pentru Copii “Dr. Nicolae Robănescu” din București.
Igor, câinele de serviciu, le-a oferit copiilor o scurtă demonstrație a aptitudinilor sale, iar pacienții au imortalizat momentul realizând fotografii împreună.
Conductorul şi câinele de serviciu formează un cuplu chinotehnic, iar polițiștii i-au informat pe copii care sunt principalele lor atribuții.
Copiii au avut ocazia de a se bucura de prezența patrupedului specializat Igor în centrul unde își urmează parcursul în recuperare medicală.
Proiectul face parte din 🎓 Programul EDU Atfel 📚 – cursuri de educație complementară cu impact pozitiv asupra dezvoltării personale prin acumularea de noi cunoștințe, îmbunătățirea abilităților de comunicare și creșterea coeziunii de grup.
Vă mulțumim pentru fericirea adusă copiilor cu nevoi speciale!